Definiția cu ID-ul 581820:

Enciclopedice

SÂNTANA DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată în lunca și pe terasele Mureșului, la poalele colinelor Mădărașului, pe râul Iceni; 4.459 loc. (2005). Produse lactate. În arealul satului S. de M. a fost descoperită (1903) o necropolă de înhumație (sec. d. Hr.) în care s-au găsit vase ceramice din pastă cenușie fină, fibule, catarame, mărgele de chihlimbar sau din sticlă colorată, pahare din sticlă ș.a. Inventarul recuperat, specific perioadei cuprinse între mijlocul sec. 3 și mijlocul sec. 5, a dat numele culturii materiale S. de M., cu o arie largă de răspândire, respectiv pe toată suprafața României (cu excepția Dobrogei), precum și în afara frontierelor țării, până în C. Panonică și până în stepele pontice și Crimeea. Expresie a mai multor componente etnice, geto-sarmatice, geto-dacice ș.a., S. de M. s-a dezvoltat pe parcul mai multor faze și cu o serie de aspecte și variante regionale. În satul S. de M., atestat documentar în 1332, se află o biserică din sec. 13-14 (azi biserică reformată), cu un turn ridicat în 1930 și cu picturi murale interioare de la sfârșitul sec. 14.

Exemple de pronunție a termenului „sântana de mureș

Visit YouGlish.com